Istoria comunei Şimian

ORIGINEA NUMELUI

1332 - Symian, Ujsemian; 1520 - Semyen; 1900 - Érsemjén (1920 Şimian). Ipoteza lui Szántó János, fostul preot reformat din Şimian, nu poate fi acceptată. El era de părere că acest nume provine din cuvântul "semlyén". Acest cuvânt însemna teren mlăştinos. Într-adevăr existau la marginea lui Şimian spaţii mlăştinoase dar mult mai puţine decât pe lângă Szalacs sau Keserű. Deci dacă luăm în considerare mărimile terenurilor mlăştinoase, s-ar fi cuvenit ca acestea să fie numite "mlăştinoase". Punctul de vedere, cum că aşezarea ar fi primit numele după primii proprietari, familia Balogh-Semlyén (Boloc-Semyan), este mult mai veritabil. La asta se referă şi faptul că cele mai multe aşezări cu numele Semjén se află pe fostele lor proprietăţi. Acest nume provine din prenumele latin Simon, tradus în limba maghiară ca Semján sau Semjén.

ISTORIA AŞEZĂRII

Epoca paleolitică. Primii oameni au apărut pe Érmellék înainte cu 6000 ani. Cultura paleolitică a lăsat în urmă un material arheologic puţin deoarece oamenii din epoca paleolitica au folosit unelte destul de primitive. Cu toate acestea putem aminti că s-au găsit în urma săpăturilor câteva obiecte din epoca paleolitică în regiunea nord-vestică a judeţului Bihor, într-un sol nisipos, între Valea lui Mihai şi Săcuieni.

Neolitic. Au fost descoperite urmele unei aşezări neolitice la Valea lui Mihai. Până acum nu a fost facută nici o descoperire de acest gen la Şimian, dar e foarte probabil că după o cercetare serioasă vor exista dovezi şi aici.

Epoca de cupru. S-au găsit la Şimian obiecte legate de epoca de cupru aparţinând cetăţenilor din Tisa.

Epoca de bronz. Descoperirile făcute la Érmellék: vârfuri de şuliţă, cuţite, brăţare, ciocan, lamă lată de rindea, belciug lat din Săcuieni; brăţară în formă de ou din Şimian; vârf de floretă din Érkeserű etc. La Şimian au descoperit şi o aşezare din epoca de bronz. Probabil se găsesc aici şi urme din epoca de fier şi migraţiunea popoarelor. Nu se ştie să fie şi alceva important de menţionat despre Şimian.

DATE DIN EPOCA DESCĂLECĂRII

Terenurile triburilor au fost despărţite de benzi late de pământ nelocuite şi hotare naturale. Aceste hotare naturale erau munţi, păduri, lacuri, terenuri mlăştinoase uriaşe de nepătruns sau pustietăţi. Valea Barcăului, Ér şi Crasna au fost păzite probabil din secolul al X-lea decătre armata domnească a neamurilor Ákos şi Kata. În Şimian prima descoperire provine din secoleleX şi XI., epoca descălecării. În timpul descoperirii în Semian a unui cimitir din epoca descălecării a fost gasit un lanţ simplu. Probabil se afla o aşezare lângă Şimian după descălecare. Pe teritoriul lui Şimian s-a stabilit familia Balogh-Semjén, din neamul Kende al primului comandant suprem, numit Előd, deoarece ei sunt primii proprietari.

"Ţara Bihor" era considerată patria primitivă a multor popoare, dar fără dovezi concrete. După părerea lui Vaclav Chaloupecky, populaţia descălecării a gasit dincolo de râul Tisa un principat slav cu centrul in Cetatea din Biharia. De fapt era vorba doar de nişte colonii slave, nu despre un stat slav organizat.

La marginea lui Şimian se afla o aşezare slavă cu numele Császló. Numele aşezării provine din cuvântul slav Cáslav. În 1345 era proprietatea neamului Kata. Probabil s-a absorbit în Şimian încă în secolul XV., unde se afla un pârâu cu acelaşi nume. Amintirea ei s-a păstrat undeva între Şimian şi Şelindru.

Cu toate că Şimian era pomenit prima dată în 1332 nu se poate presupune că Şimian s-a aflat în locul satului mai sus amintit sau ca o continuare maghiară a a aşezări.

Mai târziu au mai existat ambele aşezări.

PROBLEMA FORMĂRII DE CĂTRE SECUIME

Unii s-au gândit că fondatorii Şimianului au fost strămoşii secuilor. Acest lucru îl demonstrează prin faptul că locuitorii orăşelului Săcuieni aflat în apropiere au fost mai mult ca sigur secui, şi astfel s şi împrejurimile au fost locuite tot de ei. În ciuda faptului că in apropierea Şimianului erau aşezări de origine slavă şi secuiască, primii locuitori ai Şimianului au fost neamurile nobile cu numele Balog-Semjén.

PRIMII PROPRIETARI ERAU MEMBRII NEAMULUI BALOG-SEMJÉN

Neamul Balog-Semjén nu făcea parte din neamurile descălecării. Provin din jurul anului 1056 de la strămoşul lor Ubul. Făceau parte dintr-un neam de origine maghiară din care au provenit familiile Semjéni, Kállay şi Biry. Primele neamuri cunoscute din documente sunt: Ubul I. şi Egyed I., menţionate în 1214. Cele 3 familii provin de la cei trei fii ai lui Ubul I. şi anume: familia Semjéni de la Mihai I., familia Kállay de la Egyed II. şi familia Biry de la Gergely care a murit înainte de 1250. În 1325 neamurile au împărţit proprietăţile între ele, şi atunci urmaşii lui Mihai I. au luat numele Nagysemjérú.

Faptul că ei au fost primii proprietari ai Şimianului se înţelege prin faptul că că gazonarea s-a răspândit de acolo spre Sălaj numai în secolele X-XI. Deci acest ţinut nu prea era locuit până atunci.

Împrejurimea lui Şimian era deci deţinută de familia nobilă Kállay. În 1347 fiul lui Panyolai János, numit Péter susţine faptul că şi el provine din familia Kállay, şi are pretenţii asupra proprietăţii lor. Familia Kállay recunoaşte descendenţa lui. De atunci există pe lângă Şimian mai există un sat cu numele "alt Şimian". E evident că familia Semjén a înfiinţat aşezarea Şimian, şi nu au primit-o mai târziu ca şi proprietate pentru că proprietăţile primite ulterior au păstrat numele originale şi nu au devenit Şimian (de exemplu în 1272 fiul lui Ştefan V., Ubul a dăruit lui Mihai satul Marcelfalva de lângă Someş).

Numele aşezărilor figurau numai in contracte de vânzare-cumpărare sau litigioase.

Se presupune că aşezarea Şimian nu era prea populată şi că nu era partea cea mai mare a proprietăţii familiei Semjén. E interesant faptul ca în perioada mişcării tătarilor in secolele XII şi XIII sunt menţionate aşezările din jurul Şimianului cu excepţia acestuia. După părerea lui Jakó Zsigmond, dacă luăm în considerare averile bisericeşti din 1332, reiese faptul că Şimian a existat şi înaintea secolului XIII. Astfel Şimian a existat deja în secolul XII dar poate şi în secolele X-XI.

MIŞCĂRILE TĂTARILOR

În perioada mişcării tătarilor a ars abaţia din Diosig, Sâniob şi Sântimreu, Marghita şi mănăstirea din Săcuieni. Documentele bisericeşti nu scriu despre Şimian, probabil pentru că nu avea biserică romano-catolică, sau dacă avea, nu era mare. Dar după victoria din Moh tătarii pătrunşi în Transilvania au ars Oradea şi au pătruns în fortăreaţa din Szabolcs. Astfel locul fortăreţii a devenit şoseaua devastării decătre tătari. Mişcarea tătarilor a durat un an jumate şi ei au devastat tot ce aveau în cale, refugiaţii şi-au găsit protecţie doar în pădurile din Nyir. Ei au găsit adăpost numai în pădurile mai mari şi în rovine şi în locurile mlăştinoase.

Se presupune că populaţia din Şimian şi-a găsit adăpost în pădurile şi locurile mlăştinoase din jurul aşezării. Însemnarea lui Danka János din 1870-1872 sprijină această ipoteză, unde el vorbeşte despre o fântână numită "Fântâna Tătarilor". Aceasta fântână se afla în locul stejărişului din trecut numit "Pădurea mică". Ea nu mai există în zilele noastre.

Probabil locuiau aici de mai multă vreme, dacă au săpat şi o fântână pentru ei şi pentru animalele lor. După mişcarea tătarilor s-a început reconstruirea sub organizarea lui Béla IV.: el a început colonizarea aşezărilor, construirea noilor cetăţi, renovarea cetăţilor vechi, organizează colonizarea fostelor proprietăţi păduroase regale. Se presupune că în vremea aceea s-au stabilit acolo şi unii proprietari mai mici. Dezvoltarea Şimianului a început după mişcările tătarilor.

PRIMELE MEMORIALE

În 1321 se pomeneşte prima oară de aşezarea Wysimean. Prefixul Wy- (nou) se referă la faptul că aşezarea s-a prăpădit probabil în perioada mişcărilor tătarilor sau din alte cauze: de exemplu incendiu. Era o aşezare bisericească, prima dovadă despre asta era din anul 1332. Miklós, preotul de atunci a plătit 20 bănuţi ca zecime episcopului din Oradea între 1332-1337. Era o parohie importantă, deoarece şi parohiile din Szalacs, Valea lui Mihai si Gyula au plătit aceeaşi sumă. Chiar din începutul secolului XIV se părea că era o parohie provincială cu autoritate din punct de vedere a bunurilor bisericeşti şi al dimensiunilor clădirilor sale. Bogăţimea averii bisericeşti ne arată că biserica sa s-a construit imediat după mişcările tătarilor. Biserica sa medievală s-a păstrat în nişte părţi din poarta cioplită din piatră a bisericii reformate de azi, şi dimensiunile lor arată că era o biserică frumoasă şi uriaşă. Această biserică s-a distrus probabil în anii 1600. Registrul papal ne arată din zecimea plătită că era vorba despre o biserică bogată. În această privinţă a avut dreptate Jakó Zsigmond care spunea că locuitorii din Şimian erau originari din regatul din Bihor, fiindcă numai aşa e de înţeles autoritatea acestei aşezări înconjurată de proprietatea neamului Turul. Deoarece locuitorii din Şimian – în afară de familia Balog-Semjén – erau iobagii regelui, oameni liberi, dar supuşi serviciului militar. Acesta era un strat social de nobilime mai mică, aşa că după destrămarea regatului Şimian a rămas proprietatea acestor nobili. Nobilii de aici au devenit săraci din cauza vecinilor puternici. Ei au căzut victima unei familii mai bogate: în 1445 Şimian a devenit proprietatea familiei Zólyomi. Probabil că familia Makófalvi, din neamul Csanád, a devenit proprietarul unei părţi din Şimian împreună cu familia Zólyomi, dar ei sunt pomeniţi numai în anul 1510 ca şi proprietari. În 1563 László, ultimul membru al familiei Makófalvi, a găsit refugiu din faţa turcilor în comuna Bátor. Acolo a făcut un testament din care se cunoaşte numărul şi denumirea proprietăţilor sale: Săcuieni, Şimian, Csokaly, Ianca, Diosig şi Albiş. János Zsigmond a confiscat aceste proprietăţi de la el.

În 1520 Şimian avea drepturi de vămuit. Din 1526 au rămas câteva nume ale foştilor locuitori din Şimian: Balogh, Bekér şi doi Elekes. Menţiunea "Chazlo fluvius" a rămas tot din anul 1526. Aşezarea Császló mai sus numit s-a topit în Şimian în acest timp, pentru că numele satului a fost menţionat ultima dată în 1416.

ÎN UMBRA SEMILUNEI

După înfrângerea din 1526 la Mohács avansarea turcilor nu putea să fie oprită nicicum.

Atunci existau în Şimian 28 case. Ca să înţelegem dimensiunea aşezării, să ne uităm la datele altor aşezări din apropiere: Tárcsa avea 33 case, Valea lui Mihai 14, Keserű 24 iar Szalacs 100 cu toate că în 1374 era oraş regal. În 1563 a dispărut familia Makófalvi, proprietăţile lor erau ocupate de János Zsigmond, mai târziu le-a dăruit lui Varkocs Tamás, ispanul Oradei. În perioada aceea Varkocs Tamás deţinea 98 case în Bihor. Atunci a apărut şi s-a răspândit religia reformată. În perioada vieţii lui Fráter György, episcopul din Oradea s-a păstrat aparenţa vechiului crez datorită influenţei dânsului. Tragedia sângeroasă din Alvinci – moartea lui Fráter György – a schimbat totul.

Nu se ştie exact cănd Şimian a trecut la religia reformată. În 1552 preotul de atunci a trimis 3 forinţi sinodului din Trident. În 1563 Varkocs Tamás primeşte proprietăţile familiei Makófalvi decedate, printre care şi Şimianul. E uşor de înţeles c㠖 după principiul cuius regio, eius et religio – după 1566 în Şimian a dispărut viaţa catolică şi a revenit doar după 1700. Probabil că vecinătatea oraşului Debreţin a influenţat răspândirea religiei reformate in regiunea Érmellék întrucât aici Kálmáncsehi Sánta Márton a înfiinţat organizaţia bisericii reformate maghiară care se întindea dincolo de Tisa a cărei episcop a devenit el însuşi.

Regiunea Érmellék a aparţinut între 1541 şi 1665 (cucerirea lui Săcuieni) principatului din Transilvania. În 1583 turcii au devastat această regiune, au pârjolit şapte sate şi au capturat 440 bărbaţi maghiari. În jurul anilor 1600 au apărut în Şimian familiile Fráter şi Péchi, sub conducerea împăratului Lipót familia Bossányi, iar sub influenţa lor familiile Kazinczy, Krajnik, Szunyogh şi Dobsa. Politica principatului din Transilvania a oscilat între influenţa Austriei şi Porta. În sfârşit Bocskai István a stabilit situaţia Transilvaniei. Dintre bătăliile petrecute lângă Şimian cea mai importantă era bătălia din Almoşd la 15 octombrie 1604. Turcii au atacat castelul din Oradea între 18 iulie şi 27 august 1660, cu succes, care era apărat chiar în ultimul minut de către 300 soldaţi dar chiar şi aşa au predat-o numai din cauza unei trădări. Ei au distrus oraşul, catedrala, statuile regale ale fraţilor din Cluj. Abia s-au stabilit turcii în Oradea, ei au patruns şi în Sîniob, Salonta şi Şarcad. Săcuieni a mai rezistat şi a încercat să apăre împrejurimea din Érmellék. Boldvay Márton, comandantul cetăţii s-a plăns de multe ori că nu poate să susţină pacea şi ordinea cu oameni aşa puţini pentru că locurile din împrejurime au fost atacaţe de către armata turcă şi austriacă.

Un alt eveniment important în istoria aşezării era campania condusă de către Rákóczi György II. Rákóczi după o campanie nereuşită în Polonia a decis în 1660 că va obţine titlul domnesc de la Barcsay Ákos. A fortificat armata sa ( cam 5000 de cavaleri ) în Bihor prin faptul că a promis iobagilor din Barcău şi Érmellék libertate.

Dar senzaţia antifeudală a provocat o răscoală. În ianuarie 1660 înflăcărarea răscolii a pătruns în valea Barcăului şi în Érmellék. În împrejurimea Şimianului puterea răscoalei s-a simţit mai ales la proprietatea baronului Károlyi, la Éradony. Nu există nici un document care să dovedească efectul răscoalei asupra Şimianului dar biserica sa reformată s-a prăpădit în jurul anului 1600 poate din cauza turcilor sau a răscoalei.

În 1691 Badeni Lajos începe manevrele pentru eliberarea Oradei, iar Heissler, conducătorul cavaleriei a avut succes în această acţiune. La 7 iulie, 1692 se eliberează Oradea şi sub influenţa acestui fapt şi împrejurimea lui Papmező şi Salonta. Turcii s-au retras din Oradea dar au distrus tot ce le-au ieşit în cale de la Diosig până la graniţa de sud. Se presupune că locuitorii Şimianului care au rămas aici au căzut victime acestei vărsări de sânge deoarece recensământul din 1692 a arătat că Şimian şi Şilindru erau sate nelocuite.

STĂPÂNIREA HABSBURGICĂ

Cu toate că nu a influenţat viaţa din Şimian totuşi e important să ne amintim că Kazinczy Ferenc, fiul satului Şimian a participat la complotul împotriva lui Martinovics Ignác.

În 1795, după descoperirea complotului a urmat uciderea lui Martinovics şi a tovarăşilor lui, condamnarea lui Kazinczy a fost schimbată în condamnare pe viaţă. Înregistrările din anii 1790 şi între 1830-1844 ne servesc cu date interesante. Din aceste înregistrări putem să cunoaştem viaţa socială şi economică a Şimianului. Se ştie că în anul 1790 era uscăciune mare în Şimian şi în întreagul Érmellék. Preţurile produselor alimentare au crescut, de exemplu un kg de grâu a costat 10 forinţi, orzul 5 iar porumbul 4. Cerealele au fost aduse din împrejurimea râului Tisa. După o vară uscată a urmat o iarnă slabă ce a adus după ea un an productiv. Preţurile produselor agricole au scăzut în schimb preţul vitei a crescut, o vită a costat 40-50 forinţi. În 1793 au scăzut preţurile uriaşe de la cereale o baniţă de grâu deja nu o trece preţul unei plăţi cu ziua care era atunci cam 30-40 denari. În schimb îmbrăcăminţile erau foarte scumpe: îmbrăcămintea servitoarelor a costat 7-8 forinţi, o pereche de cizmă a costat 4 forinţi. Anul următor – 1794 – a adus cu el iarăşi o uscăciune aşa de puternică încât pârâurile din hotare au secat. Din acest motiv au săpat două fântâne în pădure, una în zona lui Szeles, pe terenul fostei fântâne numită Fântâna Tătarilor. Uscăciunea a provocat iarăşi scumpirea cerealelor.

În 1797 a izbucnit războiul austro- franţuzesc în care a participat şi căpitanul Fráter Ferenc din Şimian, în trupa lui Rhédey Lajos din Bihor, dar nu a participat în bătălii deoarece cele două părţi au aranjat problemele cu discuţii paşnice.

Curios că în 1802 între Crăciun şi Anul Nou Csokonay Vitéz Mihály se afla în Şimian şi i-a făcut o vizită lui Kazinczy Ferenc pentru a discuta publicarea poeziilor lui Dayka Gábor (1769-1796). Încă o informaţie interesantă din înregistrări: soluţionarea problemei legată de folosirea pădurilor. Pentru acest lucru în 1822 au organizat o şedinţă în Şimian.

La şedinţă au luat parte toţi proprietarii de pământ, reprezentanţii familiilor Péchy, Kazinczy, Fráter şi ale altor familii şi 14 persoane au reprezentat locuitorii satului. Problema era că proprietarii de pământ au deflişat pădurile pentru a avea o suprafaţă mai mare de păşune. Înţelegerea era ca pădurea să fie folosită parţial; puieţii erau protejaţi de legea aprobată de comun acord; păşunile au fost împărţite după necesităţile fiecăruia; exploatarea pădurilor era strict interzisă.

Următoarele înregistrări despre Şimian sunt din 1829 când satul a fost zguduit de un cutremur de pământ în primele zile ale lunii iulie între orele 4 şi 5 dimineaţa. Pagubele cuzate nu se cunosc cu exactitate. Anul 1831 a fost deasemeni un an negru deoarece pe valea Barcăului şi în regiunea Érmellék a izbucnit colera asiatică. Toată zona a fost pusă în carantină. Mulţi au considerat că nobilimea era responsabilă pentru răspândirea bolii şi din acest motiv a izbucnit o revoltă dar în Şimian nu au fost tulburări datorită iscusinţei conducătorilor. Primarul satului în acea perioadă era Sombori Imre. Conform înregistrărilor in 1834 a luat foc clădirea şcolii de băieţi. În aceşti ani regiunea a fost împărţită în cinci zone, Şimian făcea parte din zona a cincia. Zona s-a împărţit în următoarele porţiuni: 1. Valea lui Mihai, 2. Şimian, 3. Kóly, 4. Săcuieni, 5. Monospetri, 6. Buduslău.

15. martie 1848. era data care aducea cea mai multă speranţă în viaţa maghiarilor din secolul 19. Atunci a izbucnit lupta pentru libertate sub influenţa revoluţiei franceze, din cauza inegalităţii sociale şi pentru independenţa de Austria. Din Şimian au existat mai mulţi oameni care au luat parte în lupta pentru libertate dar se cunosc doar câteva nume:

- Fráter Alajos, proprietar de pământ din Şimian care în 1848 era ofiţer honved şi a murit în 1849.

- Tatăl său, Fráter József, proprietar de pământ care a devenit căpitan la 19. august 1848. şi a condus prima armată din Bihor la cămpia din Banat şi luptă până la sfârşitul campaniei din Transilvania.

- Kazinczy Sándor (din kazincz şi redmeczul de jos), s-a născut la 1. ianuarie 1801. la Pásztó. A murit în august 1861 probabil la Érkeserű. Era de religie reformată. ( Era tovarăşul scriitor al lui Kazinczy Ferenc ). În august-octombrie 1848 a servit ca căpitanul armatei din Bihor la regiunea sudică, la Nagybecskerek. Din 18. aprilie 1849 a devenit subcăpitan la armata husară numită Nádor. În acelaşi an (20. iulie) a devenit căpitan major, comandantul trupei de rezervă până la depunerea armelor. După lupta pentru libertate, a gospodărit la Şimian până la moarte.

- Szunyogh Ágoston (szunyoghi) s-a născut în 1815 la Şimian. De la 25. iulie 1849 a devenit căpitan comandantul companiei a coloniei 4. de vânători honved din Oradea.

- Dobozy István, proprietar de pământ care era primarul zonei Érmellék înaintea izbucnirii luptei pentru libertate. Dobozy István era comandantul unei trupe din Bihor de 100 soldaţi din octombrie 1848. în Kalotaszeg.

După înăbuşirea luptei pentru libertate începe reprimarea sângeroasă. La ordinea Comiteului autorităţile competente au fost somate să pedepsească după legea în vigoare pe oamenii care au participat în lupta pentru libertate: dacă au dovedit devotamentul lor către împărat, au scăpat cu viaţă. Acest lucru a fost anunţat de către preoţii tuturor satelor. Preotul era nevoit să popularizeaze vaccinarea împotriva tuberculozei.

Tribunalul împărătesc-regal a început activitatea sa în ianuarie 1850. Şeful guvernului era Józsa Péter iar comandantul de armată era domnul Hraunhoff. Aici a fost ţinut Dobozy István, proprietarul de pământ din Şimian ca prizonier, care după înăbuşirea luptei pentru libertate s-a întors la proprietatea sa din Vaida, dar după aceea s-a predat de bună voie în faţa legii. După un arest preventiv de un an a fost condamnat la moarte prin spânzurare, după încă un an sentinţa a fost schimbată în 4 ani de încarcerare.

În anul 1900 Şimian avea 2587 de locuitori. La începutul secolului cei mai mari proprietari de aici au fost familia Fráter, Szunyogh Zsigmond şi Krajnik Ödön. În această perioadă aici au existat mai multe conace şi case de nobili: casele familiei Fráter, dintre care două există şi în zilele noastre; a treia era casa familiei Erőss; a patra aparţinea familiei Szirmay (biserica romano-catolică de azi); după aia casele familiilor Szunyogh-, Nagy-óh Krajnik.

PERIOADA RĂZBOAIELOR MONDIALE

Mulţi bărbaţi din Şimian au participat în lupte, mulţi au murit iar câţiva s-au întors acasă răniţi şi decoraţi după luptele eroice însă cei mai mulţi au suferit până la capăt terorile războiului. Cei care şi-au dat viaţa pentru ţară în perioada 1914-1918 au fost: Babos István, Babos László, Herei László, Csányi Ferenc, Csányi Sándor, Dobos Ferenc, Dobos József, Jobágy János, Nagy András, Szabó Ferenc, Szello András, Szello látván, Venkli Antal, Gazsi Ferenc, Balázs József, Zih Miklós.

Dar cunoaştem numele oamenilor care au fost decoraţi pentru eroism. Datele legate de aceşti bărbaţi din Şimian au fost căutate de primarul Balázsi József la cererea cavalerului viteaz Bereczky Árpád, preşedintele Asociaţiei Vitejilor din Transilvania. În afara acestor oameni existau multe persoane care au luptat curajos în acest război săngeros! Fără decoraţii dar cu eroism.

După încheierea păcii la 4 iunie 1920 din teritoriul Ungariei de 350 000 km2 nu a rămas decât 93 000 km2. Transilvania şi o mare parte a Partiumului au fost alipite de România şi astfel toată regiunea Érmellék. România a primit partea mai mare a judeţului Bihor. După alipire de România primul eveniment mai important în Şimian era reforma agrară din 1921, dar în 1921-1923 au mai existat şi proprietarii de pământ. În 1924 s-a construit clădirea nouă a şcolii şi era prima şcoală unde învăţământul şcolar se făcea în limba română. Tot în acest an a primit biserica reformată clopoţi noi deoarece foştii clopoţi s-au prăpădit în I. Război Mondial.

La 3. octombrie 1937. Fiedler István, episcopul din Oradea - Satu-Mare a dăruit Şimianului rangul de parohie. El a cumpărat o casă nobilă (cea a familiei Szirmay) şi a transformat-o în biserică construind un turn la faţa porţii. Construcţia a fost condusă de fostul preot din sat numit Gámpe Károly.

Trupele germane pătrunse în sat în 1944 au ocupat clădirea şcolii pe lângă parohie pentru adăpost dar nu însemnau pericol pentru biserică, dinpotrivă după înregistrările preotului ei au participat la ceremonia din luna mai cu entuziasm şi s-au şi spovedit.

Dar pătrunderea trupelor germane în sat a avut consecinţe triste asupra locuitorilor evrei pentru că teroarea nazismului i-au adunat din toate locurile. La deportarea evreilor preotul satului a făcut tot ce a putut ca să salveze cât mai mulţi dintre ei; el a botezat mulţi evrei ca să nu fie deportaţi.

După decizia a doua din Viena nordul Transilvaniei a fost anexat la Ungaria. Populaţia satului a aşteptat trupa maghiară cu splendoare. Atunci au pus în loc bustul lui Kazinczy, care era ascuns cu mulţi ani în urmă în biserica reformată. Oamenii din sat care deja locuiau în Debreţin au trimis satului drapelul Ungariei, care a fost ridicat lângă bustul lui Kazinczy iar inaugurarea drapelului a fost ţinută de preotul catolic împreună cu cel reformat. Administraţia publică s-a restabilit. Populaţia română colonizată s-a mutat de aici.

Între 1940 şi 1944 unele familii au emigrat în America ( de exemplu familia Precup sau Tivadar) dar majoritatea lor au revenit după 1945.

Pătrunderea trupelor rusesci a răvăşit viaţa sătenilor. După înregistrările preotului catolic din acea perioadă, Gámpe Károly şi după relatarea altora putem afirma că ruşii au căuzat multe pagube "în numele eliberării". Au jefuit casele, au dus cu ei hainele, animalele, mâncarea şi au violat multe femei şi fete. Deoarece preotul reformat a fugit din sat Gámpe Károly, preotul catolic a rămas singurul preot în sat. Credincioşii reformaţi au umblat în capelă la liturghii, el a botezat şi a înmormântat pe toţi locuitorii din sat. În înregistrările sale el aminteşte o întâmplare concretă: el a înmormântat pe săteanul reformat Gerő Sándor, care a fost împuşcat de către ruşi din cauza că a încercat să-şi apere soţia sa de soldaţii ruşi care au vrut s-o violeze.

În al II-lea Război Mondial au participat şi câţiva bărbaţi din Şimian în armata maghiară, mulţi dintre ei nu s-au întors din luptă. În amintirea lor enumerăm aici căteva nume ale oamenilor care au murit în străinătate: Balázs Sándor, Balázs András, Balázsi István, Csányi Ferenc, Csányi Imre, Csányi Lajos, Csányi Sándor, Csiri József, Csordás Sándor, Czirják József, Czirják Károly, Dobos Ferenc, Farcan Miron, Fodor Kálmán, Fülöp Jeno, Garbac János, Gazsi Ferenc, Gazsi Gyorgy, Gál Lajos, Geszti Lajos, Geszti Miklós, Geszti Sándor, Hauzer István, Keresztúri Lajos, Máté András, Molnár József, Nagy Gyula, Nagy Sándor, Oláh András, Pál Lajos, Rácz Gábor, Rozsnyai Ferenc, Szatmári Erno, B. Szél József, Szucs József, Szucs Sándor, Tácsik Elek, Vátiyi Antal, Ványi Imre, Usvat Avram.

În al II-lea Război Mondial Ungaria fost iarăşi de partea învinsă. Ea a pierdut nordul Transilvaniei şi regiunile alipite. Şimian a ajuns iarăşi în România după restabilirea graniţelor din Trianon.

ISTORIA COMUNEI DIN TRECUTUL APROPIAT ŞI ÎN ZILELE NOASTRE

La 23 martie 1945 guvernul lui Groza a anunţat legea reformei agrare conform căreia au monopolizat averile criminalilor de război, ale trădătorilor şi ale persoanelor care au emigrat în ţările care s-au considerat duşmanul României sau după 23 august 1944 au fugit în aceste ţări. Membrii comisiei de împroprietărire erau: Medve János, Lucufa George, Nagy János, Fodor István, Ádám Sándor şi Stéfán György. La începutul introducerii legii de reformă agrară proprietarii de pământ au avut dreptul să păstreze un teren de circa 50 hectare însă restul era împărţit între ţăranii săraci în mod proporţional cu numărul membrilor de familie. În 1945 în perioada reformei agrare 340 familii ţărăneşti au primit loc de casă în comună şi aşa s-au putut muta din cocioabele lor din sălaşe.

În anul 1950 a început colectivizarea care s-a încheiat în 1962, cu trei ani mai devreme decât cum era plănuit. Gospodăriile agricole de stat au luat fiinţă în locul proprietăţilor mai mari şi mijlocii care erau bine dotate şi au reprezentat o proporţie mai mare decât cele din ţările din Europa Estică şi Centrală. Statul a lichidat vechea structură economică rurală cu metode tactice. În prima fază a început războiul împotriva satului cu pretextul agravării luptei dintre clase sociale, deci a avut loc un război dintre clasele sociale. Obligaţiile predării s-au întărit în 1949 şi au folosit metode dure la încasări. Tot în anul 1949 au încasat toate proprietăţile de peste 50 hectare iar proprietarii, cu un număr de 150.000 oameni, au fost deportaţi în toată ţara. Ţinta următoare a războiului dintre clasele sociale era categoria gulacilor. În această categorie au intrat proprietarii care au corespuns următoarelor criterii: proprietate cu peste 20 de hectare, angajarea unei forţe de muncă străină, proprietate cu un câştig din altă parte, un alt fel de activitate comercială intermediară. Însă ţăranii s-au împotrivit campaniei de colectivizare din 1949-1951 fără să ia în considerare mărimile proprietăţilor. Cei care s-au împotrivit au fost bătuţi, au fost folosite presiuni psihice asupra lor, iar cei care nu au cedat au fost deportaţi. Roxin Tivadar, avocat de origine română, proprietarul unei fabrici de spirt, proprietar de pământ, a fost deputat la alegerile din 1946 ca şi candidatul partidei lui Maniu. La un an după împărţirea terenurilor (1946) el a ieşit pe stradă şi a stigat că el însuşi va spânzura pe cei care vor să pune mâna pe proprietatea sa. Însă nici el nu a putut să se opună forţei de colectivizare, comunismul a luat şi din mâna lui puterea. Victimele comunismului din Şimian au fost: Roxin Tivadar, Ványi István. Dintre proprietarii mai mari a fost deportată familia Czirják, fapt despre care a scris şi episcopul Csiha Kálmán, născut la Şimian, în cartea sa cu titlul Lumină pe grilaje. Am putea sa scriem o listă foarte lungă cu numele celor care au fost bătuţi şi umiliţi. Într-o scrisoare din 29 martie 1954 Fráter Boriska a cerut de la Czirják Sándort să i se facă rost de o adeverinţă în care scrie că din anul 1948 nu a mai avut nici o avere. Ea a primit această adeverinţă cu ajutorul lui Papp Gábor care a participat la împărţirea pământului în 1948.

Formarea partidului comunist a avut efect negativ şi asupra bisericii. După etatizarea din 1948 s-a preluat clădirea şcolii de la biserică şi s-a luat registrul stării civile şi aşa preotul era nevoit să introducă datele importante într-un registru interior în secret. Colectivizarea a absorbit şi terenurile bisericii. Toată lumea a fost nevoită să lucreze inclusiv preotul satului. La sărbătorile Rusaliilor sătenii şi preotul au fost trimişi la marginea satului să defişeze copacii. La hramul din august autoritatea militară a sigilat porţile capelei interzicând ţinerea liturghiei. În vremea aceea acest lucru era firesc deoarece religia era considerat㠄opiul poporului". Au etatizat casele şi pământurile proprietarilor. Astfel casa familiei Horváth devine casa cooperativei agricole de producţie; una dintre casele familiei Fráter devine grădiniţă iar după un timp poştă şi centrală telefonică, iar cealaltă din Feketefalu (Şimianul Nou) devine şcoală; conacul familiei Erőss e folosit ca şi grădiniţă, etc. Cooperativa agricolă de producţie a folosit un teren de 1551 ha ca şi ogor, 268 ha a slujit nevoile membrilor, 229 ha era folosit ca şi păşune iar 243 ha ca şi fânat. A mai deţinut 49 ha de vie şi cultură şi legume. Pe lângă asta mai avea 149 ha de livadă care mai târziu a devenit proprietatea statului. Pe lângă agricultură ei s-au ocupat şi cu creşterea animalelor. Preşedintele cooperativei agricole de producţie de atunci era Nagy János, iar de la 1957 inginera Mihályi Irén. În anii 1960 au început desecarea regiunii Érmellék iar în anii 1970 se termină construirea digului din partea vestică a satului. În Şimian nu s-au găsit multe terenuri sub apă.

În anii 1970 industria oraşelor a strâns oamenii din agricultură. Muncitorii au lucrat în fabricile din Oradea, Săcuieni şi Valea lui Mihai. Dimineaţa la ora 4:30 porneşte jumătatea sătenilor cu trenul personal, la ora 6:00 ei lucrează deja în fabricile din Oradea. Dupămasă ei vin acasă. La amiază porneşte a doua tură. Ioan Fericel, secretarul cooperativei agricole de producţie remarcă cu amărăciune că de 10 ani nici un tânăr din sat nu a învăţat cositul la Şimian. Numărul membrilor din C.A.P. a scăzut de la 1400 la 600. La scăderea numărului a contribuit şi gospodăria agricolă de stat din sat (I.A.S.) care a asigurat un câştig mult mai mare.

De asemenea în anii 1970 investiţia guvernului a susţinut asfaltarea drumului judeţean cu 5 milioane de lei, deşi acest drum a ţinut până în mijlocul satului; iar reţeaua de canalizare cu un milion de lei. Ei cumpără rezervorul de apă de 60 000 litri produs la staţiunea de maşini şi tractoare din Şimian ca şi turn de apă care a fost ridicat în parcul de lângă biserica reformată. Curentul electric introdus în sat de la anii 1960 e folosit doar acum ca iluminat public. La cheltuieli a contribuit cooperativa agricolă de producţie cu 350 000 lei iar gospodăria agricolă de stat cu 400 000 lei. În jurul anului 1974 numărul locuitorilor din sat era circa 3700. Între anii 1968 şi 1969 locuitorii din sat s-au unit şi au construit o nouă clădire şcolară cu etaje care avea opt clase. La asta se mai adaugă construirea unui bloc unde au locuit învăţătorii şi profesorii. Ultima instituţie şcolară construită de săteni era grădiniţa care a fost pusă la punct în anii 1980.

În mijlocul anilor 1980 mulţi săteni au emigrat în Ungaria din cauza situaţiei insuportabilă din ţară. Raziile militare au devenit obişnuite, mulţi oameni au fost împuşcaţi la graniţele ţării sau au fost chinuiţi când au prinşi în timpul evadării. Întâmplările din anul 1989 au dat oamenilor o nouă speranţă. După disociarea cooperativei agricole oamenii au primit înapoi proprietăţile lor dinainte şi au primit despăgubiri pentru animalele confiscate; au demolat grajdurile cooperativei agricole iar materialele de construcţie au fost vândute.

Din 1991 apar panourile bilingvice cu numele satelor. Se formează U.D.M.R.-ul. Tot în acest an se ţine comemorarea lui Kazinczy în cadrul careia se inaugurează bustul lui Kazinczy Ferenc ( în 1994 muzeul se completează cu o cameră dedicată amintirii lui Fráter Lóránd).

Progresul economic se manifestă şi în faptul că construiesc trotuare şi că reînnoieşte sistemul de iluminatul public. În 1998-1999 se începe construirea unei noi reţea de apă care se lărgeşte şi în zilele noastre. În decembrie 1999 au început instalarea centralelor telefonice automate şi montarea liniilor de telecomunicaţii. Pe lângă acesta au început să adune semnături pentru instalarea gazului metan a cărei plan e deja gata. La 20 august 1999 s-a construit un monument pentru victimele Primului Război Mondial. Atunci au organizat şi prima dată zilele satului.